Page 513 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

19.5.2 Antigen Mycoplasma

InformaŃii generale
Mycoplasmele sunt cunoscute ca fiind cele mai mici forme biologice ce pot supravieŃui singure. Spre deosebire de
toate celelalte bacterii, aceste procariote nu au perete celular. Mycoplasmele sunt ubicuitare regnului vegetal şi animal,
dar Mycoplasma spp. şi Ureaplasma urealyticum colonizează şi infectează omul şi nu se găsesc la animale. Ele
6
reprezintă cele 2 genuri ale familiei Mycoplasmataceae .
Mycoplasmele fac parte din flora microbiană a omului şi se găsesc în special la nivelul orofaringelui, tractul respirator
superior şi tractul urogenital. De aceea, ele sunt considerate în principal microorganisme comensale.
Implicarea M. genitalium, M. pirum, M. penetrans şi M. fermentans în bolile umane este incertă; habitatul şi transmisia
acestor mycoplasme sunt necunoscute.
Sunt cunoscute 3 specii a căror izolare prezintă semnificaŃie (M. pneumoniae, U. urealyticum şi M. hominis) deoarece
rolul lor în infecŃiile umane este foarte bine stabilit: U. urealyticum şi M. hominis se poate izola din tractul genito-urinar,
în timp ce M. pneumoniae se izolează din tractul respirator.
Mycoplasmele şi ureaplasmele pot coloniza tractul genital al nou-nascuŃilor în timpul naşterii. Ureaplasma a fost izolată
la aproximativ 1/3 din fetiŃe, iar Mycoplasma spp. într-un procent mai mic, în timp ce la băieŃi această colonizare este
mai redusă. De asemenea, atât mycoplasmele cât şi ureaplasmele au fost izolate de la nivelul nasului şi faringelui la
15% dintre nou-născuŃi.
În general, această colonizare nu persistă peste vârsta de 2 ani: însă, o dată cu pubertatea apare din nou colonizarea
cu aceşti germeni, ca urmare a începerii vieŃii sexuale.
Colonizarea tractului genital cu Ureaplasma este de patru ori mai frecventă decât cea cu Mycoplasma spp. şi este mai
2
frecventă la femei decât la bărbaŃi. PrezenŃa lor este dificil de interpretat, aceasta reflectând probabil colonizarea .
Variabilitatea antigenică, capacitatea de a suprima răspunsul imun al gazdei, rata mică de proliferare şi localizarea
intracelulară ar putea explica natura cronică a infecŃiilor cu Mycoplasma spp. şi incapacitatea frecventă a gazdei de a
5
suprima infecŃia prin răspunsuri imune şi non-imune .
Unele specii, de ex. M. pirum, M. penetrans şi M. fermentans au fost implicate drept cofactori infecŃioşi în infecŃia cu
HIV, fiind detectate în aproximativ 20% din cazuri. Ele pot influenŃa patogeneza infecŃiei cu HIV prin activarea sau
supresia specifică şi directă a sistemului imun, producŃia de superantigene, cu alterări ulterioare ale răspunsurilor
imune, sau prin contribuŃia la stresul oxidativ. InfecŃia cu HIV ar putea creşte susceptibilitatea altor pacienŃi la infecŃii cu
5
diferite specii de mycoplasme, de ex. M. fermentans .
Aspecte clinice
InfecŃiile provocate de mycoplasme sunt asimptomatice în 30-70% din cazuri.
Mycoplasma hominis şi Ureaplasma urealyticum sunt implicate într-o gama variată de afecŃiuni urogenitale: boală
inflamatorie pelvină, sterilitate, avort septic, uretrite nongonococice la bărbaŃi, rar orhiepididimite, sindrom uretral la
femei, infecŃii puerperale acute (subacute şi cronice), pielonefrite, peritonite, sindrom Reiter. Anumite serotipuri sunt
4
implicate în etiopatogenia infertilităŃii .
1
Dismicrobismul vaginozelor include frecvent şi M. hominis. Tot M. hominis poate da, rareori, vaginite prepubertare .
Transmiterea se poate face prin contact direct între gazde, vertical de la mamă la făt, prin infecŃii nosocomiale şi prin
transplant.
Din totalul uretritelor nongonococice, 20-25% sunt provocate de M. hominis, U. urealyticum şi M. genitalium. Aceşti
agenŃi colonizează vaginul femeilor care au contact cu mai mulŃi parteneri. Clinic, se manifestă ca: vaginite, cervicite,
bartholinite, febră puerperală şi chiar sterilitate.
Ureaplasma poate cauza inflamaŃii placentare, poate invada sacul amniotic, provocând infecŃii persistente şi complicaŃii
la naştere. Mycoplasma hominis şi Ureaplasma urealyticum au fost izolate, în aproximativ 10% din cazuri, din sângele
femeilor cu febră puerperală sau avort, dar nu şi de la femeile afebrile care au avut avorturi sau la gravidele sănătoase.
La persoanele cu sistem imun intact, M. hominis şi U. urealyticum sunt, de obicei, germeni comensali ai mucoasei
tractului genital inferior, prezenŃa lor nefiind asociată cu manifestări clinice. VirulenŃa lor este scăzută, comportându-se
ca oportunişti. PrezenŃa lor în această zonă în procente diferite este explicată prin modul de comportament şi se referă
5
la: statutul economic, comportamentul sexual şi numărul partenerilor sexuali .
InfecŃiile cu M. hominis şi U. urealyticum, alături de Chlamydia trachomatis, sunt considerate boli venerice “de
generaŃia a III-a”. Aceste infecŃii evoluează cronic şi produc o serie de complicaŃii, afectând calitatea vieŃii individului.
Aceste persoane pot rămâne mult timp “purtători sănătoşi” ai infecŃiei, surse în vehicularea agenŃilor infectioşi pe cale
sexuală.
În vederea reducerii morbidităŃii se impun: depistarea şi tratarea corectă a bolnavilor, controlul periodic al acestora
pentru evitarea recidivelor, educaŃia sanitară în rândul populaŃiei active sexual şi combaterea prostituŃiei .
5