Page 511 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 1

19.5 Tract uro-genital
19.5.1 Antigen Chlamydia

InformaŃii generale
Chlamydia este un parazit procariot obligatoriu intracelular, datorită faptului că nu îşi poate sintetiza ATP-ul. De aceea,
3;5
el se multiplică doar în celulele vii eucariote .
Chlamydiile au perete şi membrană celulară asemănătoare bacteriilor Gram negative; au forma cocoidă şi sunt
5;6
imobile. Diferă însă de toate microorganismele prin ciclul lor de creştere particular , asigurat de 2 forme distincte:
• corpusculul elementar (CE), adaptat existenŃei extracelulare;
• corpusculul reticulat (CR), adaptat mediului intracelular (intracitoplasmatic).
Corpusculii elementari sunt foarte infecŃioşi. După ataşarea de celulă, ei traversează peretele celular prin intermediul
unui fagozom şi rămân în vezicula fagocitară pe toată perioada ciclului de viaŃă. La scurt timp de la pătrunderea în
celulă, CE se transformă în CR, care au o talie mai mare, nu pot infecta alte celule şi încep să se dividă binar în
interiorul vacuolelor (“incluziile chlamydiene intracitoplasmatice”). Apoi CR se reorganizează în CE astfel încât după
48-72 de ore întreaga citoplasmă a celulei poate fi înlocuită de incluzii care conŃin sute/mii de CE. Eliberarea CE se
1;3
poate produce prin extruziunea incluziilor sau prin liza celulelor gazdă .
Clasificări recente împart Chlamydiile în 4 familii, dintre care cea mai importantă în patologia umană este fam.
Chlamydiaceae, care conŃine două genuri:
• genul Chlamydia - cel mai important reprezentant fiind C. trachomatis;
• genul Chlamydophila - C. pneumoniae, C. psittaci, C. pecorum, C. abortus etc.
2
Patogenitatea chlamydiilor se manifestă prin virulenŃă şi toxinogeneză:
a) virulenŃa: chlamydiile prezintă viscerotropism, având afinitate pentru endoteliul vascular, Ńesutul pulmonar,
ganglionii limfatici, mucoasa conjunctivală şi genitală.
b) toxinogeneza: se realizează printr-un compus endotoxin-like, termolabil, dar rezistent la razele ultraviolete;
determină leziuni hemoragice, uneori chiar şoc.
Mecanismele patogenice sunt incomplet elucidate. ReacŃia inflamatorie este determinată de un lipopolizaharid de
membrană (LPS) care determină eliberarea interleukinei Il-1 (alfa şi beta). Aceasta determină persistenŃa infecŃiei în
stare latentă şi face ca infecŃia chlamydiană să se caracterizeze prin latenŃă, persistenŃă şi cronicitate .
4
Chlamydia trachomatis
Este întâlnită aproape în exclusivitate la om. Ea determină până la 50% din uretritele nongonococice. Se cunosc 15
serovaruri, toate implicate în patologia umană:
• serovarurile A, B, Ba, C: determină conjunctivită acută (cu posibilă cronicizare: trachomul);
• serovarurile D – K pot determina :
- la bărbaŃi, uretrită acută (cu posibilitatea cronicizării şi apariŃia de uretrită cronică, prostatită, epididimită,
proctită, sindrom Reiter, infertilitate)
- la femei, sindrom uretral acut, bartolinită, cervicită, endometrită, salpingită (cu apariŃia ulterioară de boală
inflamatorie pelvină, sarcină ectopică, infertilitate), periapendicită, perihepatită (sindrom. Hugh-Curtis);
• serovarurile L1, L2, L3 determină limfogranulomatoză veneriană (maladia Nicolas Favre), având tropism pentru
Ńesuturile limfatice 1;2;3;5 .
Chlamydia trachomatis
se poate transmite la nou-născut în timpul naşterii, determinând pneumonia neonatală. Mai pot apărea infecŃii
vaginale, faringiene şi enterice neonatale.
InfecŃia cu C. trachomatis se asociază cu creşterea ratei de transmitere a infecŃiei HIV .
2
C. pneumoniae - determină infecŃii comune la copilul mare, adolescenŃi şi adultul tânăr: faringită, bronşită, pneumonie
2;5
şi exacerbari ale astmului .
Diagnosticul infecŃiilor cu Chlamydia spp.
• culturi de celule (HeLa, McCoy etc.) – reprezintă metoda de referinŃă (foarte laborioasă).
• examen direct pe frotiu colorat Giemsa - poate evidenŃia incluziile intracitoplasmatice. Are sensibilitate mai redusă,
dar este utilizată în diagnosticul conjunctivitei.
• detectarea antigenului prin imunofluorescenŃă directă (DFA), teste imunoenzimatice (EIA – metodă utilizată în
laboratorul Synevo) sau teste rapide (imunoperoxidaze, latex) – cu sensibilitate mai redusă decât culturile de celule.
Aceste metode nu sunt indicate în infecŃiile asimptomatice .
4;5
• evidenŃierea unor secvenŃe de acizi nucleici prin hibridizare (Nucleic Acid Hybridization-NAH) sau amplificare genică
(PCR) - au sensibilitate mai mare decât culturile de celule (se poate determina prezenŃa C. trachomatis într-un
eşantion de urină)