- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Imunoglobulina IgM
Informaţii generale
IgM sunt anticorpii majori produşi în timpul răspunsului imun primar. Au o structură pentamerică, 5 molecule de IgM fiind legate printr-un oligopeptid joncţional. Factorul reumatoid (majoritatea cazurilor) şi izoaglutininele (α si β) de grupă sanguină ABO aparţin acestei clase5.
IgM reprezintă tipul de anticorpi produşi iniţial în cursul răspunsului imun şi prima clasă de imunoglobuline sintetizate de făt sau nou-născut. IgM nu traversează placenta. Din aceste motive demonstrarea anticorpilor IgM specifici este utila în evaluarea stadiului infecţiei (infecţie acuta: sunt prezenţi anticorpii IgM; infecţie cronica: predomina anticorpii IgG) şi a probabilitaţii infecţiei congenitale (un nou-născut cu anticorpi IgM este infectat; un nou-născut cu anticorpi IgG a dobandit pasiv, transplacentar, anticorpi materni).
Sindromul imunodeficienţei hiper-IgM se caracterizează prin absenţa IgG şi IgA din ser, asociată cu o creştere marcată a IgM.
Macroglobulinele produse în boala Waldenström aparţin clasei IgM şi pot induce un sindrom de hipervascozitate a serului. Un nivel monoclonal >2 g/dL reprezintă un criteriu major de diagnostic.
Creşteri policlonale ale IgM se întalnesc în diverse condiţii infecţioase sau inflamatorii. Nivelul IgM este tipic crescut în ciroza biliară primitivă. Scăderi ale IgM se înregistrează în hipogamaglobulinemia congenitală sau dobandită, caracterizată clinic prin infecţii recurente4.
Recomandări pentru determinarea IgM
- evaluarea imunităţii umorale;
- diagnosticul şi monitorizarea tratamentului în macroglobulinemia Waldenström;
- evaluarea probabilităţii infecţiilor in utero4.
Pregătire pacient – à jeun (pe nemancate)3.
Specimen recoltat – sange venos3.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.
Prelucrare necesară după recoltare – probele suspectate a avea crioglobuline se menţin la 37ºC; după ce se produce coagularea, se separă serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine la rece se tratează la fel3.
Volum probă – minim 0.5 mL ser3.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic3.
Stabilitate probă – serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni la – 20°C3.
Metoda – imunoturbidimetrică3.
Valori de referinţă3
Varstă |
Valori (mg/dL) |
0 – 1 an |
0.0 – 145 |
1 – 3 ani |
19 – 146 |
4 – 6 ani |
24 – 210 |
7 – 9 ani |
31 – 208 |
10 – 11 ani |
31 – 179 |
12 – 13 ani |
35 – 239 |
14 – 15 ani |
15 – 188 |
16 – 19 ani |
23 – 259 |
Adult |
40 – 230 |
Limita de detecţie – 5.0 mg/dL (0.05 g/L)3.
Valori de alertă clinică – la nou-născut o valoare IgM >20 mg/dL indică o stimulare intrauterină a răspunsului imun (boala citomegalică, sifilis, toxoplasmoză, rubeolă etc.)1.
Interpretarea rezultatelor
Creşterea Ig M este asociată cu : |
Scăderea Ig M este asociată cu: |
• boala Waldenström
• afecţiuni hepatice, in special ciroza biliară primitivă
• infecţii cronice
• tripanosomiaza
• malarie
• lupus
• poliartrita reumatoidă
• disgamaglobulinemie (unii pacienţi)1;2
|
• sindroame cu pierdere de proteine
• mielom non-IgM
• agamaglobulinemie
• aplazie limfoidă
• disgamaglobulinemie
• leucemie limfatică cronică
• la sugar şi in prima copilărie1;2
|