Page 265 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 265

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                          18
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO        TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ




        relativ mai mare decât 1 indică o asociere pozitivă între alela HLA şi boala respectivă .
                                                                    6
        Mecanismele prin care unele alele HLA conduc sau favorizează apariţia unei boli nu sunt complet
        elucidate. După toate aparenţele, nu există un mecanism unic de producere a tuturor bolilor reumatice
        şi, respectiv, autoimune prin intermediul HLA. Există mai multe ipoteze în acest sens:
        ● Alele HLA de risc pentru o anumită boală se asociază printr-un dezechilibru de linkaj cu adevărata
        mutaţie care determină boala.
        ● Moleculele HLA corespunzătoare unor anumite alele acţionează ca receptori pentru diferiţi patogeni
        cu rol de trigger.
        ●  Moleculele  HLA  corespunzătoare  unor  anumite  alele  au  afinitate  crescută  pentru  peptide
        artritogene.
        ● Moleculele HLA corespunzătoare unor anumite alele au asemănări structurale cu molecule ale
        agenţilor patogeni, ceea ce conduce la reacţii încrucişate.
        ● Anumite alele HLA influenţează răspunsul imun la diferite antigene, inclusiv autoantigene.
        ● Anumite haplotipuri HLA conservate în diferite populaţii, probabil prin conferirea de avantaje de
        selecţie, se asociază mai frecvent cu apariţia de boli reumatice autoimune; este posibil ca aceste
        haplotipuri să conserve mutaţii multiple, favorizând apariţia bolii . 5
        Poliartrita reumatoidă (PR) este asociată frecvent cu HLA-DR4. La caucazieni, de exemplu, alelele
        DR4 cel mai frecvent asociate cu PR sunt DRB1*0401 şi  DRB1*0404, în timp ce la pacienţii din
        Japonia, Israel şi China predomină alela DRB1*0405.
        Şi alte specificităţi serologice HLA-DR sunt asociate cu PR: DR1 a fost raportat la caucazieni şi la
        pacienţi proveniţi din Japonia, Spania, Grecia, Israel; DR3 este întâlnit în Kuweit, DR6 la indienii
        Yakima din America, DR9 în Chile şi DR10 în Spania, Grecia şi Israel.
        Pentru a explica spectrul larg al diferitelor asocieri HLA-DR cu PR s-a presupus ca ar fi implicată o
        secvenţă peptidică înalt conservată, comună mai multor alele HLA-DRB1 sau o variantă a acesteia,
        denumită „shared epitope” sau epitop comun, care conferă predispoziţia  faţă de PR . Studiile au
                                                                      2
        arătat că alelele HLA-DRB1 asociate cu PR codifică  în poziţiile 70-74  ale regiunii hipervariabile
        3 a lanţului beta secvenţele de aminoacizi QKRAA (*0401), QRRAA (*0404, *0405, *0408, *0101,
        *0102) sau RRRAA (*1001). Aceste reziduuri de aminoacizi pot afecta legarea peptidelor antigenice
        şi prezentarea acestora limfocitelor T (TCR) 2;3;4 . La debutul răspunsului imun, rolul primar al moleculei
        de HLA este de a lega antigenul peptidic şi de a-l prezenta receptorului celular al limfocitului T (TCR) .
                                                                              1
        Regiunea  din  jurul  poziţiei  70  este  implicată  în  formarea  “şanţului”  care  leagă  catena  laterală  a
        peptidului antigenic şi de asemenea interacţionează direct cu TCR.
        Conform acestui model structural care explică susceptibilitatea pentru PR, epitopul comun controlează
        natura interacţiunii trimoleculare între TCR, peptidul antigenic şi molecula HLA prin crearea unei
        potriviri între elemente, care va conduce în final la activarea limfocitului T. Astfel, controlul se poate
        exercita prin influenţarea secvenţei specifice a peptidului antigenic captat în “şanţul” moleculei HLA, a
        recunoaşterii directe a complexului HLA-peptid antigenic de către TCR sau a ambelor .
                                                                     6
        Dacă ar exista un peptid artritogen acesta s-ar lega preferenţial de epitopul comun. Totuşi acesta nu
        a fost identificat până în prezent. O explicaţie alternativă implică un mimetism molecular între epitopul
        comun şi secvenţele antigenice ale patogenului care induce PR. În acest sens, a fost constată o
        omologie a secvenţelor între epitop şi o proteină de şoc termic (HSP) provenită de la E. coli .
                                                                         2

                                                                           265
   260   261   262   263   264   265   266   267   268   269   270