Page 201 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 1
P. 201

GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE                            7
                    AL  LABORATOARELOR  SYNEVO               TESTE DE HEMATOLOGIE




        limfocitelor din precursorii imaturi (limfocitele B se maturează în măduvă, iar limfocitele T în timus unde
        migrează de la nivel medular). După acest stadiu precoce de diferenţiere, limfocitele imunocompetente
        sunt eliberate şi se localizează în arii specifice din organele limfoide secundare: splină, ganglionii
        limfatici, plăcile Peyer de la nivelul intestinului şi inelul Waldeyer, unde are loc stadiul final, antigen-
        dependent al diferenţierii limfocitare şi distribuirea de celule efectoare complet diferenţiate a produşilor
        acestora spre alte zone ale organismului.
        Plasmocitele  reprezintă  celule  B  complet  diferenţiate,  cu  citoplasmă  abundentă,  intens  bazofilă,
        uneori granulară şi nucleu excentric, rotund-ovalar, cu cromatină densă cu aspect de “spiţe de roată”.
        Plasmocitele nu sunt prezente în mod normal în sânge. Frecvent sunt întâlnite celule intermediare
        (limfoplasmocite), ca în infecţiile virale, inclusiv mononucleoza infecţioasă sau în bolile imunologice
        cu hipergamaglobulinemie.
        Celulele B controlează răspunsul imun umoral mediat de anticorpi specifici antigenului ofensator.
        Celulele B cu memorie au durată lungă de viaţă şi nu produc anticorpi până în momentul restimulării
        antigenice, când răspund la doze mult mai mici de antigen, proliferează clonal şi produc o cantitate de
        anticorpi de 7-10 ori mai mare decât celule B neexperimentate antigenic.
        Celulele T sunt implicate în răspunsul imun mediat celular şi includ celulele T helper CD4 , celulele T
                                                                       +
        supresor CD8  şi celulele T citotoxice 6;15;19 .
                  +
        Valori de referinţă - adult: 1000-4000/µL sau 1-4x10 /L; 20-55% din leucocite;
                                              9
                                       - la copii valori mai mari în funcţie de vârstă  (vezi anexa7.1.1).
                                                     9
        Semnificaţie clinică
        1. Limfocitoză: >4000/µL:
          A. Cauze benigne:
             •   Infecţii virale:
                       Limfocitoză infecţioasă (apare în special la copii).
                       Mononucleoză  infecţioasă:  produsă  de  virusul  Epstein-Barr,  afectează  în
                        special adolescenţii şi adulţii tineri, produce un tablou hematologic caracteristic
                        cu limfo-monocitoză şi prezenţa pe frotiul de sânge de limfocite atipice, activate
                        (celulele Downey).
                       Alte  infecţi  virale:  infecţii  virale  ale  tractului  respirator  superior,  infecţii  cu
                        citomegalovirus, rujeolă, oreion, varicelă, hepatită acută virală, infecţie acută
                        cu HIV.
             •   Alte  infecţii:  infecţii  cronice  (tuberculoză,  sifilis),  tuse  convulsivă,  toxoplasmoză,  febră
                 tifoidă, bruceloză.
          Numărul de limfocite poate depăşi 15000/µL în limfocitoza infecţioasă, mononucleoza infecţioasă,
          tusea convulsivă.
             •   Boală Crohn, colită ulcerativă.
             •   Boală Addison.
             •   Boala serului, hipersensibitate medicamentoasă.
             •   Vasculite.
             •   Limfocitoză  policlonală  persistentă  (condiţie  benignă  rară,  care  afectează  tipic  femei


                                                                           201
   196   197   198   199   200   201   202   203   204   205   206