Page 340 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3

18 TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE
AL LABORATOARELOR SYNEVO

serveşte ca matriţă pentru o proteină de mari dimensiuni care, procesată ulterior, devine AgHBe (a
cărei funcţie nu este bine precizată, dar pare a fi implicată în procesele de toleranţă imunologică,
contribuind la persistenţa infecţiei cu HBV) .
3

Fig. 18.3.8.3: Reprezentarea schematică a genomului HBV. ADN-ul genomic al virionului (în albastru):
cercul interior, complet (3’-5’) reprezintă catena lungă; linia întreruptă indică regiunea genomică
incomplet sintetizată. Săgeţile verzi reprezintă ORF-urile corespunzătoare proteinelor “core”, anvelopei
(AgHBs), polimerazei (“pol”) şi proteinelor HBx. Liniile roşii reprezintă ARN-urile VHB .
5
Semnificaţiile mutaţiilor genomului HBV, variantelor HBV şi terapia antivirală
Dezvoltarea biologiei moleculare a condus la definirea mai multor tipuri de mutaţii ale genomului VHB,
în funcţie de localizarea lor, de mecanismul lor de apariţie şi de semnificaţia clinică.
Persistenţa nivelelor serice detectabile de HBV la pacienţi după seroconversia AgHBe a condus la
definirea mutantelor selectate natural; eşecul pe termen lung a profilaxiei cu vaccin anti-HBV şi / sau
cu imunoglobuline a rezultat în definirea condiţiilor de apariţie a fenomenului de evaziune imunologică
intermediată de AgHBe. Importanţa majoră o au acum cercetările privind mutaţiile induse de
tratamentele cu analogi nucleozidici şi nucleotidici pentru a defini cea mai bună opţiune de tratament
în cazul unui pacient infectat cronic cu HBV, care a primit sau nu anterior un astfel de tratament. În
acest ultim caz, s-au definit şi mutaţiile compensatorii, care nu par a influenţa direct răspunsul la
tratamentul antiviral.
Variantele HBV selectate natural – mutaţii la nivelul regiunilor “pre-core” şi „core promoter”
Mutaţiile localizate în regiunile „pre-core” şi „core promoter” sunt cele mai frecvente variante de HBV
cu apariţie şi selecţie naturală, ducând la blocarea, respectiv scăderea sintezei de AgHBe. Tradiţional,
AgHBe era considerat marker de replicare virală şi de infecţiozitate cu HBV, iar seroconversia AgHBe
era folosită ca indicator al încetării replicării virale şi al remisiei bolii hepatice. Totuşi, unii pacienţi
prezentau şi după seroconversia AgHBe semne de afectare hepatică (nivele persistent crescute
ale transaminazei ALT, continuarea procesului de inflamaţie şi necroză hepatică) şi nivele serice
detectabile de ADN HBV. Bazele moleculare ale acestei anomalii s-au dovedit a fi mutaţiile la nivelul

340