Page 338 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 3
P. 338

18   TESTE DE BIOLOGIE MOLECULARĂ     GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




                  18.3.8 Testarea rezistenţei virusului hepatitei B la antivirale

       Informaţii  generale  şi  recomandări  pentru  testarea  rezistenţei  virusului  hepatitei  B  la
       antivirale
       Virusul hepatitei B (HBV) este prototipul familiei Hepadnaviridae; replicarea acestui virus ADN prezintă
       o serie de particularităţi ce conduc la apariţia variantelor genomice virale, clasificate în 8 genotipuri
       (A-H) şi multiple sub-genotipuri 2;3;4 .
       ADN-ul viral se replică prin revers-transcripţia unui ARN intermediar; deoarece revers-transcriptaza
       are o capacitate scăzută de verificare – autocorectare a acurateţei procesului de transcripţie, erorile în
       replicarea ADN-ului apar mult mai frecvent decât în cazul altor virusuri ADN. Rata anuală de apariţie
       a acestor erori este estimată la 1.4-3.2 x 10  substituţii nucleotidice per site, sugerând multitudinea
                                      5
       mutaţiilor ce pot apărea în cazul pacienţilor cu rate înalte de replicare virală. Astfel de pacienţi infectaţi
       cronic prezintă o populaţie virală heterogenă care este compusă din proporţii variabile din cvasi-specii
       de HBV, iar populaţia majoritară se selectează sub influenţa factorilor endogeni şi exogeni. Astfel de
       factori endogeni pot fi: răspunsul imun al gazdei, capacitatea replicativă a variantei virale (capacitatea
       sa de a produce variante infecţioase), volumul spaţiului de replicare (numărul de hepatocite ce pot
       fi infectate de HBV). Factorii exogeni descrişi pot fi: tratamente antivirale (cu analogi nucleotidici şi
       nucleozidici), terapii imunologice (imunoglobulină anti-hepatită B şi vaccinare) . 3
       Genotipurile HBV au răspândire geografică variată; semnificaţiile clinice sunt diferite de la un genotip
       la altul, cu impact major asupra evoluţiei naturale a bolii şi a monitorizării eficienţei tratamentelor
       antivirale .
             2
       Genomul VHB
       Molecula  ADN  a  HBV  are  structură  mixtă  (parţial  dublu  catenar  şi  parţial  circular),  consecinţă  a
       inegalităţii lungimilor celor 2 catene: catena lungă (L, de sens negativ, 3’ – 5’) are cca 3200 nucleotide,
       iar catena scurtă (S, de sens pozitiv, 5’ – 3’) are 1100-2600 nucleotide . Ajuns în hepatocit, ADN-ul
                                                         2
       viral este transportat în nucleul celulei, unde este transformat în ADNccc (engl. covalently closed,
       circular, double-stranded DNA, cccDNA), care este un ADN dublu catenar, circular, relaxat (închis
       prin legături covalente).  Acest ADNccc este în esenţă un epizom care nu se replică, ci constituie
       exclusiv matriţa transcripţiilor virale ulterioare . Genomul viral codifică 4 cadre deschise citirii, ORF-uri
                                      5
       (engl. open reading frames) suprapuse (vezi fig 18.3.8.1), denumite în funcţie de proteinele pe care
       le codifică:
              C – proteina „core”, a nucleocapsidei (AgHBc);
              S – proteina de suprafaţă, AgHBs;
              P  –  ADN  polimeraza  virală,  “pol”,  cu  funcţie  şi  de  revers-transcriptază,  denumită  şi
       polimeraza/revers-transcriptaza;
              X  –  proteina  HBx,  cu  funcţie  neelucidată  (posibil  implicată  in  dezvoltarea  carcinomului
       hepato-celular, prin legarea de p53) 2;3;5 .






         338
   333   334   335   336   337   338   339   340   341   342   343