Page 8 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2
P. 8

9  MARKERI ENDOCRINI                  GHIDUL  SERVICIILOR  MEDICALE
                                              AL  LABORATOARELOR  SYNEVO




       9.1 HORMONI DE GLICOREGLARE
                                     9.1.1 Insulină

       Informaţii generale
       Insulina  este  un  hormon  polipeptidic  produs  de  celulele  β  ale  insulelor  Langerhans  pancreatice.
       Molecula de insulină este alcătuită din 2 lanţuri polipeptidice: lanţul α cu 21 aminoacizi şi lanţul β cu
       30 aminoacizi, unite prin două punţi disulfidice . Insulina şi peptidul C sunt produse de pancreas ca
                                        4
       rezultat al clivării proteolitice a proinsulinei .
                                    3;6
       Reglarea secreţiei de insulină se face predominant prin nivelul glicemiei.
       Secreţia de insulină este stimulată de hiperglicemie, unii aminoacizi, hormoni ca glucagonul, gastrina,
       secretina, colecistokinina 3;5;6 .
       Secreţia insulinică este inhibată de hipoglicemie, somatostatină, adrenalină şi noradrenalină .
                                                                       3;5
       Acţiunea insulinei este mediată de receptori specifici şi constă în principal din facilitarea asimilării
       glucozei  la  nivelul  celulelor  hepatice,  adipoase  şi  musculare;  aceasta  constituie  baza  acţiunii
       hipoglicemiante 3;4;6 .
       Prin activarea atât a proceselor de stocare a glucozei sub formă de glicogen, cât şi a sintezei lipidelor
       şi proteinelor pe seama glucidelor alimentare, precum şi prin inhibarea proceselor de gluconeogeneză
       hepatică, insulina deţine alături de alţi hormoni anabolizanţi un important rol fiziologic în creşterea
       rezervelor energetice ale organismului .
                                  3
       Reglarea  secreţiei  de  insulină  se  realizează  şi  printr-un  mecanism  neuro-reflex,  cu  participarea
       centrilor glicoreglatori hipotalamici şi a nervilor insulinosecretori vago-simpatici .
                                                              3
       Mecanismul de acţiune al insulinei asupra celor 3 metabolisme este complex şi diferit de la un ţesut
       la altul. Captarea şi stocarea glucozei în ficat presupune inhibarea glicogenfosforilazei şi activarea
       fosfofructokinazei şi glicogensintetazei de către insulină. La nivel muscular şi adipos, insulina facilitează
       transportul glucozei cu ajutorul unei proteine transportoare prin mecanismul difuziunii active . Insulina
                                                                       3
       se combină cu o proteină-receptor care activează sistemul de transport membranar şi echipamentul
       enzimatic necesar degradării glucozei la nivel celular. Acest receptor insulinic este o proteină formată
       din două subunităţi glicoproteice α şi alte două subunităţi β unite prin punţi disulfidice. Subunităţile
       α sunt extracelulare, iar cele β sunt transmembranare, cu activitate tirozinkinazică . Creierul este
                                                                  3;6
       singurul ţesut  permeabil la glucoză fără participarea insulinei, de aceea scăderea glucozei în sânge
       la valori sub 50 mg/dL provoacă ameţeli, convulsii, eventual comă hipoglicemică .
                                                               3
       Un dezechilibru în metabolismul insulinic duce la influenţarea masivă a unui număr semnificativ de
       procese metabolice. O concentraţie prea scăzută de insulină liberă, biologic activă, poate duce la
       dezvoltarea diabetului zaharat. Posibile cauze ale acestuia includ:
       • distrugerea celulelor beta (diabetul de tip I),
       • reducerea efectului insulinei sau a sintezei pancreatice (diabetul de tip II),
       • existenţa anticorpilor circulanţi antiinsulinici,
       • eliberarea întârziată a insulinei sau
       • absenţa receptorilor celulari insulinici (sau receptori inadecvaţi).
       Pe de altă parte, secreţia insulinică autonomă neregulată este în general cauza hipoglicemiei. Această
       condiţie este dată de inhibarea gluconeogenezei, de exemplu ca rezultat al unei insuficienţe renale


         8
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13