Plansa anatomica

Imunitatea și COVID-19

Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

русская версия

 

Pe toată durata pandemiei au fost difuzate numeroase concepții despre întărirea imunității si a organismului față de virusul SARS-Cov-2. În prezentul articol vom încerca să dăm o definiție pentru imunitate și să abordăm virusul SARS-Cov-2 și miturile care au circulat în această perioadă epidemiologică.

 

Ce este sistemul imunitar / imunitatea?

Sistemul imunitar este un complex de celule şi molecule care ne apără de microorganisme şi substanţe “străine corpului” sau nefavorabile, pătrunse în organism (agenți patogeni) şi nu permite să dezvoltăm diverse boli şi infecţii.

Rezistența organismului față de agenții patogeni este cunoscută cu denumirea de imunitate (de la lat. Immunitas, -atis = scutit, liber de, neatins) și se exprimă prin modalități de protecție specifice și nespecifice.

Modalitățile de protecție nespecifice presupun rezistența naturală, congenitală, genetică a organismului și sunt constituite de:

  • barierele mecanice și fiziologice (reprezentate de epidermă și mucoase);
  • barierele fizico-chimice, datorită acidității sucului gastric;
  • substanțe antibacteriene (imunoglobulinele și lizozimul, prezente în secreții);
  • tranzitul intestinal, fluxul secrețiilor bronșice și al urinii (facilitează în mod continuu eliminarea agenților patogeni);
  • ingerarea și anihilarea bacteriilor, care au tranzitat barierele mecanice, de către un anumit tip de leucocite – granulocitele. 

Modalități de protecție specifice, cunoscute și cu denumirea de imunitate dobândită, obținute de-a lungul vieții omului ca rezultat a unui proces succesiv cu numele de răspuns imun.

Organismul uman, deși contractează mulți germeni, se îmbolnăvește foarte rar și doar atunci când agentul patogen întâlnește o cale deschisă (poartă de intrare în organism) sau când organismul are o carență de anumiți factori de apărare.

Germenii odată pătrunși în organism pot viețui la poarta de intrare unde se înmulțesc și pot, câteodată, elibera pe cale sanguină, limfatică sau nervoasă, toxinele sintetizate sau se pot deplasa la distanță.

 

Tipuri de imunitate

 

Structura sistemului imunitar

Sistemul imunitar este reprezentat din organe, celule speciale și diverse molecule care distrug agenții patogeni (microorganismele). Componentele de bază ale sistemului imunitar sunt: ​​ anticorpii, leucocitele, sistemul complementar (sistem enzimatic multifuncțional constituit din proteine și glicoproteine plasmatice), precum și organele limfoide (splina, ganglionii limfatici, timusul și măduva osoasă).

 

Funcțiile sistemului imunitar

  • Anihilează agențiipatogenii (bacteriile, virusurile, paraziţii sau fungii care au pătruns în corp şi îi înlătură din organism).
  • Identifică şi distruge anumite substanţe dăunătoare din mediu.
  • Combate celulele proprii din corp care au suportat schimbări din cauza unei boli – cel mai elocvent exemplu ar fi celulele canceroase.
  • Face diferența între sistemul propriu de apărare al organismului (self) și structurile străine ale acestuia (non-self), având ca scop distrugerea factorilor non-self pentru obținerea echilibrului, homeostaziei (proprietatea unui sistem de a menține un echilibru static al mediului interior – ansamblul lichidelor organismului – în limitele valorilor normale.)

Celulele componente ale sistemului imunitar

Leucocitele, parte componentă a sângelui, asigură protejarea organismului împotriva infecţiilor, iar numărul lor este mărit atunci când sistemul imun este în luptă cu agentul patogen. Leucocitele se dezvoltă și se diferențiază, operând funcțiile de apărare în timus, splină, măduvă osoasă, ganglioni limfatici.

Există două tipuri esențiale de leucocite:

  1. Fagocitele – celule care încercuiesc şi înglobează patogenii, apoi îi neutralizează cu ajutorul unor substanțe specifice: neutrofile și monocite.
  2. Limfocitele – iau naștere în maduva hematogenă și se divizează în:
  • limfocite B – sintetizează anticorpi și conlucrează cu limfocitele T;
  • limfocite T – au rol fundamental în imunitatea mediată celular, anihilează celulele modificate (celulele tumorale sau celulele infectate viral);
  • limfocite NK – au sarcină asemănătoare cu cea a celulelor T citotoxice, acționează prompt împotriva celulelor infectate viral și a celor tumorale.

La fel, au o contribuție relevantă în determinarea unor agenți patogeni contactați anterior de către organism, cauzând astfel o producție mai mare și mai dinamică de anticorpi.

Funcţia imunitară se amplifică şi evoluează mai complex odată cu maturizarea sistemului, iar organismul se obișnuiește treptat cu auto-apărarea contra diverșilor agenți patogeni. Astfel, toate elementele sistemului imunar cooperează pentru a apăra organismul împotriva bolilor şi a infecţiilor.

Suntem născuți cu o anumită capacitate de a produce celule cu rolul de apărare a organismului. O imunitate eficientă se dezvoltă într-un organism sănătos care presupune o alimentație echilibrată, incluzând constituenții nutritivi esențiali (vitamine și minerale), hidratare eficace, odihnă și mișcare fizică.

 

Ce reprezintă virusurile și care sunt caracteristicile generale?

Virusurile sunt răspunzătoare de o mare parte din afecţiuni, de la guturaiul obișnuit până la infecţiile fatale, rezultate de virusul HIV cu compromiterea imunităţii şi distrugerea limfocitelor T4 (CD4+).

Se estimează că sunt peste 400 de virusuri diferite care afectează omul, iar manifestările clinice, epidemiologice şi patogenice care rezultă în urma infecţiilor virale sunt foarte diverse.

Caracteristicile cele mai importante ale virusurilor sunt:

  • dimensiuni mici (20-300 nm) care le dau posibilitatea să depășească barierele biologice menținându-şi caracterul infecțios;
  • genomul viral are un singur tip de acid nucleic, fie ADN (dezoxiribovirusuri), fie ARN (ribovirusuri);
  • deține enzime proprii, cum ar fi, ARN- sau ADN-polimeraza, însa nu se pot înmulți şi reproduce informaţia din propriul genom în absenţa celulei gazdă. Virionul (corpusculul elementar sau viral) este unitatea virală infecţioasă neatinsă, inertă în afara celulei gazdă.

Virusurile au proprietatea de infecta celule umane, vegetale, bacteriene, fungice, parazitare şi ale insectelor.

Virusurile cu rol clinic au mărimi cuprinse între 20-30 nm (picornavirusuri) până la 300 nm (poxvirusuri). Ele sunt vizibile numai prin examinări de microscopie electronică. Comparativ cu bacteriile, care au aproximativ 1000 nm, iar eritrocitele 7500 nm în diametru.

Prin determinarea la microscopul electronic, virionii reprezintă o diversitate de forme:

  • sferică (v. gripale, v. paragripale, adenovirusuri);
  • paralelipipedică (poxvirusuri);
  • de cartuş (v. rabic);
  • de bastonaş (v. mozaicului tutunului, fagii filamentoşi);
  • de spermatozoid (bacteriofagii) etc.

Este facil pentru un virus să pătrundă într-o celulă vie?

Acest lucru ține în primul rând dacă celula are receptorul potrivit pentru acel virus. În mare parte, virusurile sunt oprite de către sistemul nostru imunitar pentru că nu se găsesc receptorii adecvați, astfel încât virusul să pătrundă în celulă. Astfel, 99% dintre virusuri sunt neprimejdioși pentru oameni.

 

Ce știm despre virusul SARS-CoV-2?

SARS-Cov-2 face parte din Familia Coronaviridae. La moment, sunt cunoscute 7 tipuri de coronavirusuri cu transmitere de la om la om, însă doar 3 sunt letale (SARS, MERS și SARS-Cov-2).

Sunt 3 grupuri esențiale de coronavirusuri: alfa, beta și gamma-coronavirusuri care provoacă afecțiuni ușoare până la medii, la care se adaugă agentul cauzal al Sindromului Respirator Acut Sever: SARS-coronavirus (SARS-CoV) și Middle East Respirator Syndrome Coronavirus (MERS-CoV).

Coronavirusurile au un aspect neregulat, sub forma de sferă sau oval, pleomorfă, diametrul de 120-160 nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spiculi (peplomere), foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotungite, bulboase, astfel încât, la microscopul electronic, au aspect de coroană solară (de unde și provine denumirea de coronavirusuri). Spiculii au sarcina de a se face legătura cu receptorii celulari, facilitând infecția celulelor sensibile.

Virionul posedă un înveliș extern de natură lipoproteică, care este contituit din proteine virale: glicoproteină S (proteina structurală a spiculelor), proteină E de înveliș, proteină de membrană (M), hemaglutinin-esterază (HE). Genomul conține o singură moleculă lineară de acid ribonucleic (ARN), monocatenară, de sens pozitiv, care are 25-33 kb, fiind cel mai mare ARN viral cunoscut. Genomul ARN și proteina N alcătuiesc o nucleocapsidă helicală, înconjurată de învelișul extern. ARN este infecțios, servește ca genom și ca ARNm viral.

În urma cercetărilor, s-a putut determina că proteina structurală a spiculilor (glicoproteina S) reprezintă o țintă cu rol în răspunsul imun la om.

Spiculii de pe SARS-CoV-2 dau voie virusului să pătrundă în celulele gazdă prin intermediul receptorului enzimei de conversie a angiotensinei (ACE2), prezent în celulele de la nivelul plămânului.

Timpul dintre contactarea virală inițială și debutul simptomelor este cunoscut sub denumirea de perioadă de incubație. Perioada medie de incubație, valabilă pentru COVID-19, este între 5-6 zile. Cu toate acestea, există o fluctuație mare a timpului de incubație, unele studii arată că primele simptome pot fi după trei sau chiar treizeci zile post-expunere.

 

Mituri legate de creșterea imunității în cazul virusului SARS-CoV-2?

Legat de virusul SARS-Cov-2 există numeroase informații privind administrarea vitaminei C sau antibioticelor, iar oamenii de știință din domeniul medical au facut anumite clarificări.

  1. Am nevoie de antibiotice dacă sunt infectat cu COVID-19?

Antibioticele sunt concepute să se lupte doar cu infecțiile bacteriene, nu și cu cele virale. Vor fi total ineficiente. Dar, dacă sunteți depistat cu 2019-nCoV, este foarte probabil să vi se prescrie și antibacteriene, pentru a preîntâmpina co-infecțiile cu bacteriile patogene.

  1. Pot lua vitamina C pentru prevenția COVID-19?

Unii pacienți în stare severă cu COVID-19 au fost tratați cu doze mari de vitamina C, administrate intravenos, cu scopul de a accelera recuperarea. Cu toate acestea, nu există dovezi științifice evidente sau concludente că administrarea de vitamina C funcționează pentru infecțiile cu COVID-19 și nu prezintă un component standard al tratamentului pentru această nouă infecție. În China există un studiu în desfășurare pentru a elucida dacă acest tratament este eficace pentru pacienții cu COVID-19 în stare critică. Rezultatele vor fi prezentate la toamnă.

Referitor la prevenție, de asemenea, nu sunt dovezi că administrarea de vitamina C va contribui la preîntâmpinarea infecției cu coronavirus, care provoacă COVID-19. În general, dozele standard de vitamina C sunt inofensive, însă dozele mari pot cauza o serie de efecte secundare, inclusiv greață, crampe și un risc mărit pentru dezvoltarea colicilor renali (pietre la rinichi).

  1. Pot administra Ibuprofen pentru ameliorarea simptomelor COVID-19?

Pentru combaterea simptomelor COVID-19, unii medici vin cu recomandări de a nu administra Ibuprofenul, ca urmare a unor publicații ce au arătat că administrarea de antiinflamatoare la persoanele cu COVID-19 confirmat, au dezvoltat o boală severă, în special pneumonie. Însă acestea sunt doar observații și nu se bazează pe studii științifice.

  1. Vaccinarea crește imunitatea organismului?

Da, s-a demonstrat că vaccinarea rămâne unica modalitate care facilitează imunizarea organismului. Nu există încă un vaccin aprobat pentru COVID-19, însă există studii în acest sens.

La doar o lună de la înregistrarea primului caz de COVID-19 din China, a fost identificat agentul cauzal al bolii, virusul SARS-CoV-2, iar genomul său a fost publicat la doar două zile mai târziu (10 ianuarie 2020). Oamenii de știință din Asia, SUA și Uniunea Europeană au început să utilizeze informația genomică pentru a valida teste de diagnostic pentru boală, dar și pentru a realiza un vaccin sau pentru a determinarea tratamentul potrivit.

  1. Există analize de laborator care îmi pot furniza informații despre imunitatea organismului meu?

Imunoglobulinele (anticorpii) reprezintă molecule ​​specifice sintetizate ca răspuns la infecțiile virale sau bacteriene.

Testele care sunt disponibile în acest moment pentru depistarea infecției cu COVID-19 identifică anticorpii de tip IgM, IgA sau IgG.

Anticorpii identificați prin teste serologice arată că o persoană a fost în contact cu virusul SARS-CoV-2, chiar și dacă persoana a avut sau nu simptome specifice infecției.

Rezultatele testelor serologice sunt fundamentale în diagnosticarea infecțiilor la pacienții cu simptomatologie redusă sau asimptomatice.

Informațiile prezentate în studiile desfășurate până acum, oferă argumente că testarea serologică, în combinație cu alte metode de testare, poate fi o metodă solidă de diagnostic cu COVID-19 în fazele inițiale sau tardive ale infecției.

Recomandări sociale privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii Coronavirus (COVID-19)

Plansa anatomica
Abonează-te la Newsletter