- Teste de hematologie
- Teste de biochimie
- Biochimie generală din sânge și urina
- Proteine specifice in ser si urina
- Teste biochimice din lichide de punctie
- Teste biochimice din materii fecale
- Teste biochimice pentru tulburari ereditare de metabolism
- Teste pentru nefrolitiaza
- Vitamine, oligoelemente, stres oxidativ
- Acizi grași
- Transferina carbohidrat deficitara (CDT) marker pentru alcoolism
- Markeri non-invazivi pentru afecţiunile hepatice
- Analiza chimică calculi
- Markeri endocrini
- Markeri tumorali
- Markeri virali
- Markeri cardiaci
- Markeri anemie
- Markeri ososi
- Markeri boli autoimune
- Anticorpi antispermatozoizi
- Autoanticorpi in afectiuni endocrine, cardiace, renale
- Autoanticorpi in afectiuni neurologice
- Autoanticorpi in afectiunile dermatologice
- Autoanticorpi in anemia pernicioasa
- Autoanticorpi in diabetul zaharat
- Markeri pentru afectiuni hepatice si gastrointestinale autoimune
- Markeri pentru afectiuni reumatismale si vasculite
- Markeri pentru monitorizarea evolutiei si tratamentului
- Markeri pentru sindromul antifosfolipidic
- Serologie boli infectioase
- Teste specializate de alergologie si imunologie
- Teste de biologie moleculara
- Teste de citogenetica
- Teste de microbiologie
- Toxicologie
- Citologie cervico-vaginala
- Histopatologie
- Uncategorized
Ig D (Imunoglobulina D)
Informaţii generale
Imunoglobulina D (IgD) este o proteină cu masă moleculară de 180 kDa, ce reprezintă 0.25% din totalul imunoglobulinelor serice. Este o componentă importantă a proteinelor membranare de pe suprafaţa limfocitelor B la nou-născuţi, fiind de obicei co-exprimată cu o altă categorie de anticorpi (IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că aceasta este implicată în modularea diferenţierii şi proliferării clonale a limfocitelor B. Forma serică este un monomer cu două lanţuri grele din clasa delta (δ) şi două lanţuri uşoare (k sau λ), ce devine detectabilă abia după vârsta de 6 luni. Concentraţia serică a imunoglobulinei D prezintă valori crescute ca urmare a unor proliferări clonale înregistrate în boli hepatice, infecţii acute sau cronice, afecţiuni autoimune sau la nou-născuţii cu infecţii in utero. Dozarea IgD este cel mai important test în diagnosticul cazurilor rare de mielom multiplu cu proliferare monoclonală IgD3;4;5.
Recomandări pentru determinarea IgD:
Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)1.
Specimen recoltat – sânge venos1.
Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.
Prelucrare necesară după recoltare – probele suspectate a avea crioglobuline se menţin la 37ºC; după ce se produce coagularea, se separă serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine la rece se tratează într-un mod similar1.
Volum probă – minim 0.5 mL ser1.
Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic1.
Stabilitate probă – serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni la – 20°C1.
Metodă – dublă imunodifuzie1.
Valori de referinţă – <100 UI/mL1.
Limita de detecţie – 10 UI/mL1.
Interpretarea rezultatelor
Bibliografie