Amilaza pancreatica in ser

Amilaza este o enzimă produsă în pancreas și glandele salivare care hidrolizează amidonul, glicogenul și polizaharidele înrudite până la nivelul zaharurilor simple. De asemenea, amilaza este secretată și de mucoasa intestinului subțire, de ovare, placentă și trompele uterine. Amilaza este produsă și de mucegaiuri, bacterii, ciuperci și plante. Structural, amilazele sunt de două tipuri: alfa – amilaze și beta – amilaze, cele două isoforme se diferențiază prin locul clivării lanțului polizaharidic.

Amilaza serică este de tip alfa – amilază, de origine pancreatică și salivară. Amilaza pancreatică este mai labilă termic decât amilaza salivară, are specificitate de țesut şi este secretată de celulele acinare. Dozarea amilazei pancreatice oferă indicații cu privire la felul în care funcționează pancreasul, valorile obținute fiind importante pentru stabilirea unui diagnostic.

Macroamilazemia este acea condiție biologică în care persistă valori moderat crescute ale concentrației serice a amilazei totale, fără o disfuncție pancreatică aparentă și este cauzată de formarea de complexe între amilază și globuline, complexe ce nu se excretă.

Amilaza pancreatică este, în general, testul de detecție pentru diagnosticul unei pancreatite acute. Totuşi, în practica medicală, pacientului îi este indicat să efectueze, în anumite situații, și determinarea amilazei serice totale. Dintre cele două analize, în cazul pancreatitei acute, amilaza pancreatică este un indicator mult mai precis al afecțiunii. Amilaza pancreatică este crescută în pancreatitele acute în primele 6 – 12 ore de la instalare și persistă 3 – 4 zile. Creșterea, în aceste situații, este de 4 – 6 ori peste limita de referință.

Macroamilazele pot produce creșteri mai puţin dramatice și mai persistente ale amilazei pancreatice până la săptămâni și chiar luni de la evenimentul acut. Această condiție se însoțește de un clearance renal scăzut al amilazei.

O creștere a concentrației amilazei serice totale nu indică specific pancreatită acută, din moment ce aceste enzime sunt produse și de glandele salivare, mucoasa intestinului subtire, ovare, placentă și epiteliul falopian.

Amilaza urinară crește proporțional cu cea serică și rămâne crescută mai multe zile după normalizarea concentrației amilazei serice. Acest lucru este util în confirmarea unui diagnostic al pancreatitei acute, dar și în evaluarea recăderilor.

Amilaza pancreatică este doar una dintre analizele recomandate pentru a verifica funcționarea pancreasului. Această analiză are precizie ridicată în identificarea pancreatitei acute dar nu poate indica tot spectrul bolilor de la nivelul acestui organ.

Deși nivelul seric al amilazei poate fi crescut în cancerul pancreatic, determinarea amilazei pancreatice în aceste situații nu are utilitate clinică deoarece apar creșteri, de regulă, doar în fazele avansate ale bolii. În schimb, testul pentru amilaza pancreatică este utilizat în monitorizarea tratamentului în cancerul pancreatic, după ce diagnosticul a fost confirmat cu ajutorul altor analize de laborator.

Măsurarea amilazei pancreatice este recomandată în:

• evaluarea durerilor abdominale;
• febră;
• pierdere de apetit alimentar;
• greață;
• evaluarea efectului îndepărtării calculilor biliari;
• diagnosticarea afecțiunilor pancreasului;
• diagnosticul diferențial al pancreatitei acute și cronice;
• monitorizarea tratamentului în cancerul pancreatic.

Amilaza pancreatică poate fi determinată din sânge (amilaza pancreatică serică), dar și din urină, în mult mai puține cazuri.

Analiza pentru amilaza pancreatică serică nu necesită pregătiri speciale. Se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată à jeun (pe nemâncate).