Page 19 - Ghidul Serviciilor Medicale Synevo, Ediția 2, Volum 2

GHIDUL SERVICIILOR MEDICALE 9
AL LABORATOARELOR SYNEVO MARKERI ENDOCRINI

Growth Factor 1 (IGF-1). www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
5. Lothar Thomas. Growth disorders. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of
Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1
Ed., 1998, 1074-1077.

9.2.3 IGF-binding protein 3 (IGFBP-3)

Informaţii generale
IGF-binding protein 3 (IGFBP-3) este un peptid alcătuit din 264 aminoacizi, cu masă moleculară de
29kDa, produs la nivelul ficatului, ce are rol în transportul şi controlul biodisponibilităţii IGF (în special
IGF-1, care este mediatorul major al efectelor anabolice şi de promovare a creşterii ale hormonului de
creştere-GH). Aproximativ 95% din IGF-1 şi IGF-2 sunt legate de IGFBP-3, ceea ce face din această
proteină principalul transportator al IGF în plasmă. Una din funcţiile principale al proteinei de legare
este de a mări timpul de înjumătăţire al IGF de la 8 minute la mai multe ore. În acest fel, IGFBP-3
acţionează ca un stabilizator, oferind un nivel constant de IGF. Concentraţia serică a IGFBP-3 este
constantă peste 24 de ore, fiind totodată dependentă de hormonul de creştere (GH), ceea ce face
detectarea IGFBP-3 foarte utilă în evaluarea secreţiei de GH. Spre deosebire de secreţia GH, care este
pulsatilă cu variaţii semnificative diurne, nivelele IGFBP-3 şi IGF-1 prezintă doar fluctuaţii minore.
Nivele serice scăzute de IGFBP-3 şi IGF-1 sunt observate în deficitul sau rezistenţa la hormonul
de creştere. În cazul în care sunt dobândite în copilărie, aceste modificări determină deficit statural.
Lipsa GH în copilărie poate fi o anomalie izolată sau poate fi asociată cu modificări ale altor hormoni
hipofizari. Deficienţele hormonale multiple pot fi determinate de prezenţa unor tumori hipofizare sau
hipotalamice sau pot apare ca rezultat al radioterapiei sau chimioterapiei intratecale efectuate pentru
diverse afecţiuni maligne.
În copilărie cele mai multe cazuri de rezistenţă la GH sunt uşoare sau moderate; cauzele variază de
la alimentaţie deficitară până la boli sistemice severe, cum ar fi insuficienţa renală cronică. Aceste
persoane pot avea nivele de IGF-1 şi IGFBP-3 în intervalul de referinţă. Formele severe de rezistenţă
sunt rare şi, de obicei, sunt cauza unor defecte de receptor. Atât deficitul de GH cât şi formele uşoare-
medii de rezistenţă la GH pot fi tratate cu preparate injectabile de GH uman recombinat (rhGH).
Scopul terapiei de substituţie cu GH atât la copii, cât şi la adulţi este de a obţine valori serice ale IGF-1
şi IGFBP-3 în intervalul de referinţă, în mod ideal, în treimea de mijloc. Nivele mai mari sunt rareori
asociate cu avantaje terapeutice suplimentare şi pot conduce la reacţii adverse pe termen lung.
Prevalenţa şi cauzele rezistenţei GH la adulţi nu sunt suficient cunoscute, în schimb deficitul de GH
apare cel mai frecvent la pacienţii cu tumori hipofizare. Deficitul de GH la adult este asociat cu
scăderea masei musculare şi creşterea morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare, iar tratamentul de
substituţie rămâne o problemă controversată.
Concentraţii serice crescute de IGFBP-3 şi IGF-1 indică fie o supraproducţie de GH, fie o terapie
excesivă cu rhGH. Excesul endogen de GH este cauzat, în principal, de adenoamele hipofizare
secretante de GH şi determină gigantism, dacă este dobândit înainte de închiderea cartilajelor de
creştere şi acromegalie ulterior. Ambele afecţiuni sunt asociate cu organomegalie generalizată,

19