Recoltam analize medicale la domiciliu. Pentru programare -
079 904 000

Cosul meu

Nu puteti adauga alte teste in cos. Cosul contine testul PCR COVID-19 care se achita separat.

Continuati
logo logo logo logo
Medici

Profile afecțiuni

Profil infecţii tract respirator inferior

Infecţiile tractului respirator inferior sunt determinate de virusuri, bacterii şi mai rar de fungi sau protozoare. Majoritatea acestor infecţii apar pe cale aerogenă şi numai o proporţie redusă din cele bacteriene sunt hematogene – metastaze septice pulmonare în cursul septicopioemiilor.1
Apariţia unei infecţii depinde atât de abilitatea microorganismului implicat de a produce boala, cât şi de capacitatea gazdei de a preveni infecţia.

Mecanismele nespecifice care protejează tractul respirator sunt: perii nazali din pasajele convolute, mucoasa care căptuşeşte narinele (prin secreţia de IgA), cilii, mucoasa care căptuşeşte traheea, reflexele de tuse şi strănut.1,6

În afară de acestea, flora normală a rinofaringelui ajută la prevenirea colonizării acestei regiuni cu alţi germeni. Microorganisme saprofite, nepatogene pot determina suprainfecţii bacteriene după viroze, în cazul persoanelor imunodeprimate sau în caz de lezări ale epiteliului respirator (la fumători). Aspirarea, chiar şi a unei mici cantităţi de material orofaringian la nivel bronşic (zonă practic sterilă), de cele mai multe ori în timpul somnului, joacă un rol important în patogenia pneumoniei.2

Sputa reprezintă secreţiile traheobronşice expectorate în cursul unui acces de tuse şi conţine, prin contaminare secundară, şi secreţiile din cavitatea bucofaringiană şi nazală.

Acumularea de secreţii bronşice şi expectoraţia nu sunt apanajul exclusiv al infecţiilor bronhopulmonare, fiind întâlnite şi în alte circumstanţe patologice: afecţiuni alergice ale căilor respiratorii, bronşite cronice.

În boli precum: traheobronşite, pneumonii, bronhopneumonii, examenul sputei reprezintă un mijloc important de diagnostic etiologic.1,3

Analize medicale disponibile în laboratoarele Synevo:


Bibliografie:
1. Dumitru Buiuc. Examenul microbiologic al sputei în diagnosticul infecţiilor tractusului respirator inferior. În Microbiologia Practică – Un ghid în studiul şi practica medicinii, ed. 1982; 26: 239-245
2. Betty A.Forbes, Daniel F.Sahm, Alice S.Weissfeld. Infections of the Lower Respiratory Tract. În Bailey and Scott’s Diagnostic Microbiology. Mosby, USA, 11 ed. 2002; 56: 884-898
3. Dumitru Buiuc. Diagnosticul de laborator al infecţiilor tractusului respirator inferior. În Tratat de Microbiologie Clinica. Dumitru Buiuc, Marian Negut, Editura Medicală, România, 1 ed. 1999; 13: 233-270


Mai multe informații despre teste:

icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Cumpărate frecvent împreună