Recoltam analize medicale la domiciliu. Pentru programare -
079 904 000

Cosul meu

Nu puteti adauga alte teste in cos. Cosul contine testul PCR COVID-19 care se achita separat.

Continuati
Medici

Profile afecțiuni

Profil diagnostic diabet gestaţional

Diabetul gestaţional este definit ca orice tip de intoleranţă la glucoză, care apare sau este recunoscută pentru prima dată în timpul sarcinii.1,2 Are o frecvenţă de ~7% din numărul total de gravide/an; incidenţa poate fi mai mare la grupurile populaţionale cu predispoziţie crescută pentru diabet³. După naştere, cele mai multe paciente revin la o toleranţă normală la glucoză; ~60% devin diabetice în următorii 16 ani².

Sarcina este o condiţie caracterizată printr-o rezistenţă la insulină, care începe în trimestrul 2 şi progresează spre trimestrul 3. În sarcina avansată sensibilitatea la insulină scade la ~50%. Doi factori principali contribuie la instalarea rezistenţei la insulină: creşterea adipozităţii materne şi efectul de scădere a sensibilităţii la insulină al hormonilor produşi de placentă (HCS, cunoscut în trecut ca hormonul lactogen placentar uman, cortizolul liber şi legat, estrogenii, progesteronul). Această rezistenţă la insulină scade rapid după naştere sugerând contribuţia majoră a hormonilor placentari. La gravidele nediabetice apare compensator hipertrofia şi hiperplazia celulelor beta-pancreatice. Gravidele care au un deficit în secreţia suplimentară de insulina (necesară pentru compensarea apariţiei rezistenţei la insulină) dezvoltă diabetul gestaţional.3 Este foarte important să se depisteze această condiţie pentru a reduce atât complicaţiile materne cât şi morbiditatea şi mortalitatea perinatală (naştere de copil mort, macrosomie, hipoglicemie, hiperbilirubinemie, hipocalcemie, policitemie).1,2
Evaluarea riscului de DZ gestaţional trebuie să fie luată în considerare de la prima vizită prenatală. Gravidele se vor încadra în una din cele 3 categorii de risc pentru DZ gestaţional.


Categorii de risc şi caracteristici clinice


Risc crescut

  • supraponderalitate înainte de sarcină (BMI ≥25kg/m2);
  • istoric familial – ruda de grd.I cu DZ;
  • glucozurie;
  • antecedente de DZ gestaţional sau intoleranţă la glucoză;
  • nou-născut macrosom în antecedente ;

Risc mediu

Risc scăzut

  • vârsta < 25ani;
  • fără complicaţii obstetricale în antecedente;
  • apartenenţă la un grup etnic cu risc scăzut de DZ;
  • fără istoric familial – rudă de grd.I cu DZ;
  • greutate normala înainte de sarcină şi câştig în greutate în limite normale în cursul sarcinii;
  • fără antecedente de intoleranţă la glucoză.

Multiparele au o prevalenţă mult crescută pentru DZ gestaţional (~13%).
Pentru gravidele cu risc mediu (normal), este recomandat screeningul cu testul de toleranţă la 1h, 50g glucoză, între săptămânile 24-28 de gestaţie. Gravidele cu caracteristici clinice corespunzatoare grupului cu risc crescut pentru DZ gestaţional trebuie să fie testate cât mai precoce. Pacientele cu simptome clare de hiperglicemie severă, cum ar fi poliuria si polidipsia, pot fi dignosticate cu DZ gestaţional, cu o glicemie recoltată în orice moment al zilei ≥200mg/dl.

Screeningul pentru DZ gestaţional cu ajutorul glicemiei a jeun a arătat o sensibilitate de 70-90% şi o specificitate de 50-75% şi de aceea nu a fost considerată o metodă adecvată pentru acest scop.

Teste disponibile în laboratoarele Synevo:

Bibliografie:

1. Frances Fischbach. Chemistry Studies. În A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 ed., 2004, 330-335
2. Jacques Wallach. Afectiuni endocrine. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Ştiinţelor Medicale, România, 7 ed., 2001, 807-808
3. American Diabetes Association, Perspectives in Gestational Diabetes Mellitus: A Review of Screening, Diagnosis and Treatment, Clinical Diabetes 25:57-62, 2007

Mai multe informații despre teste:

icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Cumpărate frecvent împreună