Recoltam analize medicale la domiciliu. Pentru programare -
079 904 000

Корзина

Nu puteti adauga alte teste in cos. Cosul contine testul PCR COVID-19 care se achita separat.

Continuati
logo logo logo logo
Формула здоровья

Подготовка к беременности

COVID-19 și sarcina

Reprezintă femeile însărcinate un grup vulnerabil?

 Sarcina-COVID-19

Cea mai mare îngrijorare a acestor zile este provocată de COVID-19, infecția produsă de SARS-Cov-2, noul coronavirus apărut în Wuhan, China anul trecut.

Având în vedere rapiditatea răspândirii virusului SARS-CoV-2 și incidența crescută a COVID-19 anumite categorii de persoane (bolnavii cronici sau gravidele) pot deveni categorii vulnerabile în fața infecției.

Riscurile expunerii gravidelor la acest nou tip de infecție nu sunt în totalitate cunoscute, numeroase date fiind în curs de actualizare.

Pe baza studiilor publicate, femeile gravide nu prezintă un risc mai mare de a contacta virusul SARS-CoV-2 decât populația generală și nici nu există dovezi care să sugereze un risc crescut de avort în comparație cu alte infecții virale. Ceea ce știm este că sarcina, într-un procent redus, poate modifica modul în care organismul răspunde la infecții virale severe.

Ce efect are noul coronavirus asupra femeilor însărcinate?

Informațiile disponibile până în acest moment arată că femeile însărcinate nu dezvoltă simptome mai grave decât alți adulți sănătoși care contactează infecția cu noul coronavirus. Se așteaptă ca marea majoritate a femeilor însărcinate să aibă doar simptome ușoare sau moderate de răceală/ gripă.

Ce efect va avea noul coronavirus asupra copilului meu dacă sunt diagnosticată cu COVID-19?

Sarcina COVID-19

Studiile publicate în China au arătat că nu există transmitere verticală, deci virusul SARS-CoV-2 nu se transmite de la mamă la copil în timpul sarcinii sau nașterii.

Unii copii născuți din mame ce prezentau simptome de COVID-19 s-au născut prematur, însă nu a fost demonstrată științific relația de cauzalitate între infecția cu virusul SARS-Cov-2 și declanșarea precoce a travaliului.

Nu s-au raportat cazuri care să semnaleze că infecția cu virusul SARS-COV-2 ar putea determina apariția unor deficiențe în dezvoltarea copilului.

Este important să subliniem că în toate cazurile raportate de nou-născuți infectați cu noul coronavirus evoluția a fost una favorabilă.

Voi putea alăpta copilul dacă sunt supectă sau confirmată cu COVID-19?

alaptare copilului COVID-19

Da. Nu există dovezi care să ateste că virusul poate fi transmis prin laptele matern, iar beneficiile alăptării depășesc riscurile potențiale ale transmiterii virusului.

Principalul risc la alăptare este contactul strâns între mamă și copil, deoarece prin tuse sau strănut se pot elibera picături ce conțin particule virale, ceea ce ar putea duce la infecția copilului după naștere.

În cazul alăptării la sân, se recomandă următoarele precauții:

COVID-19 și sarcina - Synevo
Precauții:

Spălați-vă mâinile înainte de a atinge copilul, pompa de sân sau biberoanele;

Încercați să evitați tusea sau strănutul în timp ce îl hrăniți la sân;

Luați în considerare purtarea unei măști pentru față în timpul alăptării;

Urmați recomandările pentru curățarea, sterilizarea pompelor și a biberoanelor după fiecare utilizare

Ce teste trebuie să fac dacă sunt suspectă de COVID-19?

Pe durata sarcinii veți fi monitorizată de către medicul dumneavoastră ginecolog care vă va indica analizele medicale conform trimestrului de sarcină în care vă aflați.

Dacă prezentați simptome de COVID-19 sau dacă ați intrat în contact cu pacienți confirmați cu noul coronavirus, vă rugăm să discutați cu medicul dumneavoastră și să informați autoritățile la numerele indicate (telverde 0800 800 358 или 112 pentru urgențe). Rămâneți izolată la domiciliu.

Teste COVID-19 disponibile în laboratoarele Synevo

Medicul dumneavoastră va decide necesitatea efectuării testului pentru identificarea virală prin metoda RT-PCR (reacție de polimerizare în lanț), conform protocolului impus de OMS și respectând regulile DSP-ului (Direcției de Sănătate Publică).

Dr. Olivia Ilie

Medic Specialist Medicină de Laborator

Șef Laborator Synevo Sibiu


Referințe:

  1. https://www.rcog.org.uk/en/guidelines-research-services/guidelines/coronavirus-pregnancy/covid-19-virus-infection-and-pregnancy/
  2. https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/need-extra-precautions/pregnancy-breastfeeding.html#anchor_1584169262
icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Cumpărate frecvent împreună