Plansa anatomica

Adiponectina

1200 MDL
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informatii generale  

Adiponectina este un hormon polipeptidic cu greutate moleculara de 30kDa, secretat de adipocite, cu efect antiaterogenetic, antiinflamator, cardioprotectiv si, de asemenea, cu rol in reglarea sensilibilitatii la insulina. Nivelele reduse ale adiponectinei au fost asociate, atat in modelele animale cat si umane, cu diferiti factori de risc aterosclerotici: hipertensiune arteriala, diabet zaharat de tip 2, rezistenta crescuta la insulina, nivel ridicat de trigliceride si scazut de HDL, obezitate, dar si cu inflamatia.

Spre deosebire de leptina, adiponectina nu modifica aportul alimentar, ci determina reducerea greutatii corporale prin stimularea consumului energetic si scaderea nivelului plasmatic al glucozei si lipidelor. Concentratia serica de adiponectina este reglata de acumularea de grasimi in corp, in special grasimea viscerala, hormonul avand un nivel plasmatic mai scazut la indivizii obezi.

Pacientii supraponderali cu rezistenta la insulina nu beneficiaza de medicamente care stimuleaza secretia de insulina (insulinsecretagoge), ci de tratament cu sensibilizatori ai insulinei care duc la o crestere masurabila a secretiei de adiponectina. Astfel, adiponectina poate fi folosita ca un parametru de control in cazul terapiei cu sensibilizatori ai insulinei.

Numeroase studii efectuate in ultimii ani, atat pe culturi de celule, cat si pe modele animale si umane au avut ca subiect implicarea adiponectinei in procesele fiziologice si patologice. In urma acestor cercetari s-a evidentiat faptul ca, la nivel vascular, adiponectina are efect protector, prin diminuarea fenomenelor inflamatorii asociate cu ateroscleroza, prin reducerea expresiei moleculelor de adezivitate celulara (selectina, vascular adhesion molecule – VCAM1, intercellular adhesion molecule – ICAM1) si a citokinelor atat la nivelul endoteliului, cat si in macrofage.

In cursul procesului de producere a placii de aterom macrofagele elibereaza diferite citokine, ce determina proliferarea si migrarea patologica a celulelor musculare netede vasculare, iar acest fenomen este inhibat de adiponectina. De asemenea, in studiile efectuate pe culturi celulare s-a aratat ca hormonul produs de adipocite scade nivelul esterilor de colesterol ce se acumuleaza la nivelul histiocitelor umane, fenomen care, in vivo, joaca un rol important in initierea leziunilor aterosclerotice.

La nivel vascular, adiponectina activeaza nitric-oxid-sintaza, enzima ce determina sinteza monooxidului de azot (factorul de relaxare derivat din endoteliu – EDRF) responsabil de relaxarea muschiului neted vascular si inhibarea agregarii plachetare.

Studii pe modele animale au pus in evidenta implicarea adiponectinei in diverse afectiuni hepatice. La animalele de laborator, carora li s-au indus hepatopatii de origine alcoolica sau non-alcoolica, s-a constatat ca nivelul plasmatic al adiponectinei scade semnificativ. Administrarea intravenoasa de adiponectina la aceste animalele a dus la reducerea hepatomegaliei, a fenomenelor inflamatorii si a steatozei, acest efect fiind cauzat si de capacitatea hormonului de a suprima productia hepatica de TNFα.

Efectele favorabile ale adiponectinei asociate cu efectele antiinflamatoare, antiapoptotice, inhibarea fibrozei interstitiale fac din acest hormon o molecula terapeutica promitatoare1;2;3;4.

Recomandari pentru determinarea adiponectinei ateroscleroza; obezitate; boli cardiovasculare; diabet zaharat tip II; monitorizarea tratamentului cu sensibilizatori ai insulinei 2.

Pregatire pacient à jeun (pe nemancate)1.

Specimen recoltat sange venos1.

Recipient de recoltare vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator1.

Prelucrare necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la -20°C1.

Volum proba – minim 1 mL ser1.

Cauze de respingere a probei – specimen hemolizat, icteric sau lipemic1.

Stabilitate proba 5 zile la 2-8°C; 3 luni la -20°C; nu decongelati/recongelati1.

Metoda ELISA1.

Valori de referinta 1

Valori mediane adulti:

-barbati: 7 mg/L

-femei: 8.5 mg/L

In functie de valorile obtinute se poate evalua riscul pentru rezistenta la insulina si arterioscleroza :

> 10mg/L:  risc scazut

7-10 mg/L: normal

4- 7 mg/L:  risc crescut

< 4mg/L:    risc foarte mare

 Interpretarea rezultatelor

In general, nivelele scazute de adiponectina sunt asociate cu o prevalenta crescuta a bolilor cardiovasculare asociate cu obezitatea. Cu toate acestea, rolul adiponectinei ca factor predictiv in tulburarile cardiovasculare ramane controversat, fiind necesare studii ulterioare pentru a demonstra legatura de cauzalitate dintre nivelul adiponectinei si dezvoltarea bolilor cardiovasculare.

Studii experimentale arata ca deficitul de adiponectina contribuie la exacerbarea remodelarii cardiace si la stimularea proceselor inflamatorii in conditii patologice. Nivelul plasmatic de adiponectina creste ca raspuns la inflamatia sistemica si determina inhibarea proceselor inflamatorii prin modificarea aderentei monocitelor si proliferarii celulelor musculare netede. Hiperadiponectinemia se asociaza cu boli inflamatorii cronice.

Concentratiile plasmatice scazute de adiponectina reflecta un stadiu avansat de ateroscleroza. La pacientii cu infarct miocardic acest nivel poate fi neutralizat de cresterea adiponectinei declansata de inflamatia sistemica, care de multe ori se asociaza cu infarctul miocardic.

Valorile serice al adiponectinei sunt in directa legatura cu gradul de sensibilitate la insulina si scad semnificativ la pacientii obezi cu insulinorezistenta, toleranta alterata la glucoza si afectiuni coronariene.

Unele studii efectuate arata ca adiponectina  variaza invers proportional cu glicemia, insulinemia, trigliceridemia si direct proportional cu nivelul HDL-colesterolului si metabolizarea glucozei mediata insulinic, valorile plasmatice scazute ale adiponectinei reprezentand un potential marker al insulinorezistentei2,4,5.

 

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. Yu Hatano, Masatoshi Matsumoto, Shizukiyo Ishikawa, and Eiji Kajii Plasma Adiponectin Level and Myocardial Infarction: the JMS Cohort Study, J Epidemiol 2009;19(2):49-55

3. Niculina MITREA, Denisa MARGINA, Daniela GRADINARU, Andreea ARSENE, Gruia VLAD. Biochimie – Potentialul terapeutic al biomoleculelor adipocitare; Revista Farmacist; 2006; 21(101)

4. Rei Shibata, MD; Noriyuki Ouchi, MD*; Toyoaki Murohara, MD Adiponectin and Cardiovascular Disease, Circ J 2009; 73: 608 – 614.

5. Yang W S, Lee W J. Weight reduction increases plasma levels of an adipose-derived anti-inflammatory protein, adiponectin. J Clin Endocrinol Metab, 86: 3815-3819 (2001).

Plansa anatomica
Abonează-te la Newsletter